La 44 de ani, Cristian Mungiu se impune ca mare cineast, un adevărat regizor supradotat, scrie şi Le Figaro. În 2005 l-a întâlnit pe Bertrand Tavernier, care venise în România să turneze "Căpitanul Conan", aminteşte cotidianul francez.
"Am început ca stagiar şi după trei luni am fost promovat al doilea asistent al regizorului", spune Mungiu. Tavernier îşi aduce aminte bine de tânărul Mungiu de atunci: "Am descoperit la el calităţi remarcabile, energie, amabilitate, povesteşte cineastul. Este singurul din echipa tehnică română care a primit o primă şi care a mers în Franţa la ultimele cinci zile de filmare".
"Fiecare film al lui Cristian Mungiu este un şoc, un miracol", spune Bertand Tavernier, impresionat de "După dealuri". "Ai impresia că planul este extinderea personajului, că vine din mişcarea lui interioară şi nu din decizia regizorului", adaugă cineastul.
Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au primit amândouă premiul de interpretare la Cannes pentru rolurile principale din film. Eroinele sunt atât de adevărate, de unice, încât au cucerit publicul de la Cannes.
"Cinematografia pare inventată pentru Cristian Mungiu. <După dealuri> este o minune", mai scrie Le Figaro. "Trebuie să faci de toate în viaţă. Ca de exemplu să mergi să vezi un film românesc care durează două ore şi jumătate", recomandă cotidianul.
"Filmul său este de o putere rară, de o simplitate fără egal. Acolo unde alţii ar folosi majuscule, el vorbeşte limba lui naturală. Este limba cinematografiei, a inteligenţei, a sensibilităţii", mai scrie Le Figaro.
De-a lungul celor două ore şi jumătate, filmul pune sub lupă comunitatea, îndeosebi prin intermediul instituţiilor: spitalul în care victima este internată scurt timp, înainte să fie trimisă la mănăstirea în care se amestecă medicină şi superstiţii, orfelinatul din care tinerii trebuie să plece la 18 ani, familia care preia copiii şi închiriază camerele fără să aştepte plecarea definitivă a foştilor chiriaşi, relatează şi cotidianul La Croix.
Este o operă de o mare bogăţie a detaliilor, care oferă o oglindă a României de astăzi, dar şi o reflecţie asupra a ceea ce îi uneşte pe oameni - sau nu îi mai uneşte. "Caut întâmplări care permit o abordare pe mai multe paliere. Aceasta permite o dezbatere asupra stării societăţii şi deschide calea unei reflecţii mai complexe. Filmul nu este o critică la adresa bisericii sau a ortodoxiei române, nu judecă şi nu generalizează. Dar permite, de exemplu, abordarea rolului religiei, felul în care valorile sale profunde sunt cu adevărat asimilate - sau nu - de societate", arată regizorul, citat de La Croix.
Citeşte şi Presa americană: ''După dealuri'' - un film ''fenomenal'' despre care s-a scris ''nedrept de puţin''
New York Times: "După dealuri" este un film excelent, chiar dacă nu ca "lovitura de trăsnet" "4, 3, 2"
