Pentru 2012, concursul s-a adresat jurnaliştilor şi bloggerilor care au adoptat în materialele lor teme ca impactul fondurilor europene în România, Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii sau reforma politicii agricole comune.
Reportajul câştigător realizat de Alex Nedea pentru emisiunea "În Premieră" se numeşte "Integrarea nu e", "un material despre fonduri europene şi haz de necaz", care încearcă să descopere cum a reuşit România să nu folosească fondurile de aproape 35 de miliarde de euro, pe care i le-a pus la dispoziţie Uniunea Europeană. Materialul a fost prezentat în emisiune în primăvara anului 2012 şi poate fi revăzut aici.
Deşi este cel mai nou membru al echipei "În premieră" Alex Nedea susţine că a reuşit să facă trecerea destul de uşor de la presa scrisă la reportajele pentru televiziune. Meseria este aceeaşi, spune el, diferenţa este că aici lucrezi mai mult cu imagini, în comparaţie cu ilustrarea lor prin ceea ce scrii.
"Integrarea nu e" este un material pe care reporterul Antenei 3 dorea de multă vreme să îl realizeze. El vorbeşte despre discrepanţele majore pe care le-a observat între localităţi apropiate în timpul călătoriilor prin România. El a văzut cum într-un sat oamenii abia se deplasează pe străzile pline de noroi şi, la câţiva kilometri distanţă, fondurile europene au fost folosite pentru asfaltarea străzilor, instalarea reţelei de apă, renovare şi amenajare.
"De aici a pornit totul", susţine Alex Nedea, menţionând că diferenţele nu sunt specifice unei singure zone, ci pot fi observate peste tot în ţară. Incapacitatea României ca membru UE de a folosi fondurile comunitare pentru dezvoltare ne împiedică să prindem din urmă Vestul. "Noi românii stăm pe loc, cad munţi de bani de bani pe noi şi ne doare spatele să-i ridicăm". Fie că este vorba de lipsă de viziune sau pricepere, autorităţile locale nu dau impresia că au capacitatea de a realiza proiecte pentru fondurile europene şi acest aspect se simte în dezvoltarea acelor zone, parcă blocate în timp.
Premiul doi în categoria câştigată de reporterul Antenei 3 a fost primit de Vitalie Cojocari (Pro TV), pentru reportajul "Via Carpatia, autostrada care ar urma să uneasca trei mări şi pentru care România nu are bani", iar premiul trei a fost acordat Oanei Andreea Marocico (TVR Iaşi), pentru "Adopt a Grandparent", un material despre Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.
În categoria "Presă audio", Lucian Balanuta (Radio România Iaşi) a fost desemnat câştigător pentru materialul despre reforma politicii agricole comunie "Găsit tânăr fermier. Îl declar pregătit pentru reforma Politicii Agricole Comune 2014-2020". Categoria "Presă scrisă" a fost câştigată de Andrei Udişteanu (EVZ) pentru "La pas prin satele nimănui. Peisaj demn de un Cernobîl românesc".
Olivia Sgarbură a câştigat, cu "Pensionar la Sausalito", un material despre Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, premiul "blogger european", iar Pompiliu Comşa a primit premiul special al juriului dedicat jurnaliştilor seniori, pentru seria sa de articole privind impactul fondurilor europene în România.