În cadrul ediţiei de luni seară a emisiunii "Sinteza Zilei", averea preşedintelui Traian Băsescu a fost subiectul dezbaterii, iar, în timpul intervenţiei lui Mircea Badea, dormitorul acestuia a deventi subiectul glumelor.
În opinia realizatorului "În gura presei" prima concluzie logică ce poate fi trasă din faptul că preşedintele are un dormitor de 200 de metri pătraţi este aceea că "Băsescu stă bine cu prostata".
Mircea Badea continuă cu imaginea dormitorului prezidenţial, imaginându-şi că, asemenea legendelor despre cei cu palate şi castele, doamna Băsescu are calul în sufragerie şi îl foloseşte pentru deplasările prin casă.