Firma este cunoscută pentru realizarea unor buncăre "de lux” pentru suma de 35.000 de dolari iar acum a devenit şi mai cunoscută pentru buncărele "economice” de doar 9.950 de dolari. Şi ce moment – exact înainte de venirea cometelor, erupţia vulcanilor, inversarea polilor magnetici să ne distrugă pe toţi.
Supravieţuirea este garantată, dar, ca bonus, clienţii vor avea ocazia să şi socializeze şi să construiască noi comunităţi. Aceeaşi companie pune la bătaie tot ce este nevoie pentru funcţionarea unui orăşel mic.
Directorul companiei întreabă: "Să aştepţi până când populaţia îşi dă seama că se apropie sfârşitul este prea mult. Întreabă-te, de care parte a baricadei vrei să fii?”
Este nevoie de o garanţie de 2.500 de dolari pentru rezervarea unui loc într-un astfel de buncăr dar trebuie luat în considerare că oxigenul alimentat unui astfel de buncăr ajunge pentru şase luni de supravieţuire, în timp ce buncărele "de lux” vor fi alimentate cu rezerve pentru un an întreg.