Însuşi actorul, în vârstă de 61 de ani, a fost cel care a sunat la serviciile de urgenţă din Montgomery, Ohio. Daniel von Bargen le-a spus dispecerilor că s-a împuşcat în tâmplă cu un pistol de calibrul 38, în locuinţa sa, şi că nu poate deschide ochiul stâng.
"M-am împuşcat în cap şi am nevoie de ajutor", a spus Von Bargen.
Actorul i-a mai spus dispecerului de la serviciile de urgenţă că este bolnav de diabet şi că avea o programare în aceeaşi zi la spital, pentru a i se amputa mai multe degete de la picioare.
Von Bargen a fost internat la Bethesda North Hospital, unde a fost stabilizat şi ulterior transportat cu elicopterul la Spitalul universitar TriHealth.
Daniel von Bargen a jucat rolul domnului Kruger, şeful personajului George Constanza (Jason Alexander) în mai multe episoade din serialul "Seinfeld", şi pe cel al comandantului Spangler din "Malcolm in the Middle".