Antena 3 CNN Life Timp liber Film Tudor Giurgiu: România nu are industrie cinematografică pentru că nu sunt suficiente săli de cinema în ţară

Tudor Giurgiu: România nu are industrie cinematografică pentru că nu sunt suficiente săli de cinema în ţară

1 minut de citit Publicat la 21:34 19 Sep 2012 Modificat la 21:34 19 Sep 2012
Tudor Giurgiu: România nu are industrie cinematografică pentru că nu sunt suficiente săli de cinema în ţară
Foto: INTACT Images
Regizorul Tudor Giurgiu a declarat, miercuri, că România nu are o industrie cinematografică deoarece nu există săli de cinema suficiente, informează Agerpres. Potrivit regizorului român, numărul sălilor de cinema s-a redus considerabil, de la 300 la 40, iar din acest motiv producătorii de film nu îşi scot nici măcar cheltuielile de promovare.
   
„Industrie nu avem pentru că nu sunt săli suficiente în România, adică la o populaţie de 19 milioane abia dacă un film românesc, dar şi american iese în 40 de săli de cinema. Este cam tot ce poţi să obţii - să acoperi o ţară care a avut 300 de săli de cinema, acum au mai rămas 40. Or, în momentul în care nu poţi să îţi scoţi nici măcar cheltuielile de promovare, darămite cele de producţie, înseamnă că n-ai industrie. Şi atunci tot ce îţi rămâne este să cultivi cumva românului - aşa timid, pe lângă filmele de artă - începem să cultivăm un cinema comercial de bun gust sau cel puţin asta am încercat eu să fac. De supravieţuit, supravieţuieşti, că în general mai faci şi altceva, mai faci şi reclame, festivaluri“, a declarat regizorul.
   
Tudor Giurgiu a spus că din punct de vedere material situaţia regizorilor români nu este diferită de cea a colegilor lor din SUA, în privinţa căutării finanţării, însă problema cea mai mare apare atunci când trebuie convinsă populaţia din ţară că şi filmele româneşti sunt bune şi merită văzute.

Regizorul a declarat marţi seară, la Târgu Mureş, după gala de prezentare a producţiei „Despre oameni şi melci“ că lucrează la un nou proiect, unic în România, despre politic şi justiţie, inspirat dintr-un caz real.


×
Etichete: regizor
x close