Cele trei filme româneşti prezente în competiţia NexT 2011 sunt "Adulter", în regia lui Peter Kerek, "Apele tac" regizat de Anca M. Dunga, selecţionat anul acesta la Berlinale, şi "Strung Love", în regia lui Victor Dragomir.
Din competiţia din acest an nu lipsesc scurtmetraje premiate, precum "Deeper than Yesterday", în regia lui Ariel Kleiman, câştigător al Kodak Discovery Award şi Petit Rail d'Or la Festivalul de la Cannes şi Jury Prize in International Short Filmmaking la Sundance sau "Baby", în regia lui Daniel Mulloy, câştigător al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj britanic la BIFA.
Pe lângă Trofeul NexT, în valoare de 4.000 de euro, premiile puse în joc de Festivalul Internaţional de Scurt şi Mediumetraj NexT pentru filmele prezentate în competiţie sunt Premiul "Cristian Nemescu" pentru cea mai bună regie (2.000 euro), Premiul "Andrei Toncu" pentru cea mai bună coloană sonoră (2.000 euro) şi Premiul pentru cel mai bun film românesc (3.500 euro).