Localnicii din Saschiz fac figuraţie în pelicula în care joaca Gerard Depardieu. Actorul francez se află în aceste zile în Sighişoara, unde au loc filmările pentru coproducţie "Ipu, condamnat pe viaţă".
Acţiunea peliculei se desfăşoară spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un mic sat din Transilvania. Figuranţii sunt chiar locuitorii satului.
Unii merg pentru distracţie, alţii pentru cele câteva zeci de lei pe care-i primesc pentru rol.
Localnicii din Saschiz sînt încântaţi de faptul că au ocazia să joace alături de celebrul actor Gerard Depardieu.
Gérard Depardieu este unul din cei mai cunoscuţi actori francezi. A câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la premiile Oscar, pentru rolul din "Cyrano de Bergerac", şi un premiu Globul de Aur la categoria cel mai bun actor pentru rolul său din filmul "Cartea verde".