Antena 3 CNN Actualitate Cultură Noaptea Muzeelor, un succes pentru instituţii. Aproape 20.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa

Noaptea Muzeelor, un succes pentru instituţii. Aproape 20.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 18:12 19 Mai 2013 Modificat la 18:12 19 Mai 2013
Noaptea Muzeelor, un succes pentru instituţii. Aproape 20.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa
Un număr de 18.672 de români au vizitat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", în contextul manifestărilor care au marcat Noaptea Muzeelor, potrivit unui anunţ postat pe contul oficial de Facebook al instituţiei.

Sâmbătă, încă de la ora 17.30, înainte de deschiderea programată a instituţiei, în faţa Muzeului Antipa, coada vizitatorilor se întindea până foarte aproape de vecinul său, Muzeul Ţăranului Român.

Vizitatorii Muzeului Antipa au putut vedea, la Noaptea Muzeelor, expoziţia permanentă a instituţiei, dar au avut şi acces cu preţ redus la controversata expoziţie "The Human Body". De asemenea, în acest an, Antipa le-a pregătit vizitatorilor şi o "Noapte Africană", între orele 22.00 - 24.00, când vizitatorii au putut intercepta liliecii (Chiroptera) din grădina muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete.

Pe de altă parte, o altă destinaţie favorită a vizitatorilor cu ocazia Nopţii Muzeelor a fost Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti. Astfel, peste 1.500 de vizitatori au petrecut Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară (BCU), potrivit unui comunicat al instituţiei, informează Mediafax.

BCU a oferit tururi gratuite celor interesaţi să o descopere şi în acest an. "BCU Carol I este unică în peisajul Nopţii Muzeelor fiind singura şi bibliotecă deschisă care a avut îndrăzneala să se alăture circuitului nocturn trei ani la rând. Ne face o mare bucurie să vedem că în fiecare an sunt tot mai mulţi doritori să afle tainele acestei generoase instituţii. În Noaptea Muzeelor, vizitatori au însufleţit Biblioteca!", a declarat Mireille Rădoi, directorul general al BCUB.

Pe lângă tururile ghidate, participanţii s-au bucurat de o suită de evenimente pe parcursul serii şi o expoziţie de carte veche şi rară "Spaţiul românesc în cărţi europene". Corul Colegiului German Goethe, dirijor Adelina Oltean şi elevii Şcolii de Muzică şi Arte Plastice nr. 5 au întregit atmosfera serii, iar Cvartetul de muzică Earth, Wind and Drums a readus spiritul anilor 60 într-o fuziune inedită a standardelor de jazz cu notele avangardiste ale jazz-ului contemporan.

La miezul nopţii, spectacolul de teatru "RuletaRusească", o producţie oferită de Teatrul de Artă din Bucureşti, s-a jucat cu sala plină. Piesa este o adaptare scenică a poemului lui Vladimir Maiakovsky "Norul cu pantaloni", avându-l în rolul principal pe Ovidiu Niculescu, pe muzica live interpretată de Traian Bălănescu, Liviu Mănescu şi Doru Cinca (Trupa Veche), se mai spune în comunicatul BCU.

Zeci de mii de bucureşteni au asaltat muzeele şi expoziţiile care şi-au deschis porţile sâmbătă spre duminică, cu ocazia Nopţii Muzeelor, printre vedetele evenimentului numărându-se Muzeul Antipa, Muzeul de Istorie, Muzeul Ţăranului Român, dar şi un spaţiu nou inclus în circuit - Palatul Ştirbei.

Noaptea Muzeelor, sărbătoarea instituţiilor muzeale, a fost organizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în peste o sută de instituţii din Bucureşti şi din ţară. Acestea s-au alăturat celor peste 3.000 de muzee care au participat la Noaptea Muzeelor în Europa.

Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).






×
x close