Antena 3 CNN Actualitate Cultură Michel Houellebecq: “Cultura română recapată locul care îi corespunde în Europa”

Michel Houellebecq: “Cultura română recapată locul care îi corespunde în Europa”

1 minut de citit Publicat la 11:56 19 Dec 2011 Modificat la 11:56 19 Dec 2011
Michel Houellebecq: “Cultura română recapată locul care îi corespunde în Europa”
Premiile Niram Art 2011, desfăşurate în acest weekend la Madrid, au adus în atenţia publicului spaniol mari personalităţi ale culturii române. Evenimentului a fost organizat de Editura şi Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense şi Centrul Cultural al Armatei Madrid şi s-a desfăşurat la Cazinoul Militar din capitala Spaniei.

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României a fost distins cu Marele Premiu Niram Art, Trofeul Ambroise Vollard. În cadrul discursului său, Emil Constantinescu a făcut referire la intelectualii români şi la aportul pe care l-au adus culturii universale, se arată într-un comunicat remis Antena3.ro de către Defeses Fine Arts PR Agency, Madrid.

Scriitorul francez Michel Houellebecq a fost distins cu Marele Premiu Niram Art Trofeul Mihail Sebastian. “Primul premiu pe care l-am primit ca scriitor purta numele poetul român Tristan Tzara. Este o bucurie pentru mine să primesc acum un trofeu cu numele altui mare român. În seara aceasta am cunoscut la Madrid o grupare de artişti şi scriitori români de amploarea celei din Parisul interbelic. Mă bucur că după o lungă dictatură, cultura română recapată locul care îi corespunde în Europa, a afirmat Michel Houellebecq în faţa publicului spaniol.

Fostul ministru al Culturii din Spania, poetul Cesar Antonio Molina a primit Marele Premiu, Trofeul Tristan Tzara. Premiul a fost ridicat de scriitoarea, jurnalista şi criticul literar, Mercerdes Monmany, soţia lui Cesar Antonio Molina. Mari personalităţi ale culturii universale sunt originare din România. Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Eliade şi Constantin Brancuşi sunt doar câţiva dintre românii care au creat opere de o inestimabilă valoare şi faţă de care simt o profundă admiraţie”, a afirmat Mercedes Monmany.  

Premiul Niram Art pentru Literatura a fost acordat scriitorului roman Stefan Mitroi, Premiul Niram Art pentru Poezie autorului Eran Eisen din Israel, iar scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez a fost distins cu Premiul pentru Manuscris, pentru romanul “La cumparaturi in Tzara”, al carui personaj principal este poetul roman Tristan Tzara.


×
x close