Antena 3 CNN Actualitate Cultură Jumătate de milion de români au vizitat expoziţiile în "Noaptea Muzeelor"

Jumătate de milion de români au vizitat expoziţiile în "Noaptea Muzeelor"

M.Z.
5 minute de citit Publicat la 23:53 19 Mai 2013 Modificat la 23:53 19 Mai 2013
Jumătate de milion de români au vizitat expoziţiile în "Noaptea Muzeelor"
Foto: Agerpres
Aproximativ 500.000 de persoane au vizitat cele peste 180 de instituţii din Bucureşti şi din ţară la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, potrivit unui comunicat remis Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR).

Noaptea muzeelor, eveniment aflat la cea de-a noua ediţie, a fost sărbătorită, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de peste 180 de instituţii din ţară, număr în creştere faţă de anii trecuţi, se arată în documentul amintit.

Noaptea muzeelor în Bucureşti:

Anul acesta, în Bucureşti publicul a avut de ales între 32 de muzee şi organizaţii culturale care şi-au deschis porţile până târziu în noapte. Peste 144.350 de vizitatori (cifră parţială pentru 24 de locaţii) au optat atât pentru muzeele mari, care şi-au facut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi pentru muzeele sau organizaţiile culturale care s-au alăturat în acest an, precum: Muzeul "Theodor Aman" - care s-a redeschis pentru public special pentru această noapte (4.500 de vizitatori), Muzeul Căilor Ferate Române, expoziţia "Romanian Design Week Preview" deschisă la Palatul Ştirbei (aproximativ 5.000 de vizitatori), Galeria Galateca sau "Ferma Animalelor" din Pantelimon (2.203 de vizitatori).

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"
a înregistrat 18.672 de vizitatori, atraşi atât de expunerea permanentă, cât şi de reducerea preţului tichetului de intrare la expoziţia "The Human Body".

La Muzeul Naţional de Artă al României
, aproximativ 8.500 de vizitatori s-au bucurat de inaugurarea spaţiilor istorice din corpul central, recent renovat, al fostului palat regal: Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor.

Totodată, 10.500 de vizitatori au călcat pragul Muzeului Naţional de Istorie a României (în intervalul orar 16.00 - 00.00), iar Muzeul Naţional de Geologie a anunţat un număr de 14.619 de vizitatori în intervalul orar 19.00 - 00.00, în timp ce Muzeul Municipiului Bucureşti a primit 10.000 de vizitatori la sediul central.

La Muzeul Naţional "George Enescu" au fost 7.218 de vizitatori, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român - 7.425 de vizitatori, iar la Muzeul Naţional de Artă Contemporană - 5.600 de vizitatori.

Muzeul Bellu
(6.000 de vizitatori) a pregătit un program special dedicat eroilor aviatori, în colaborare cu Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, care la rândul său a atras la sediul său 5.987 de vizitatori.

Alte cifre în Bucureşti includ: Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" - aproximativ 5.000 de vizitatori, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" - 3.750 de vizitatori, Muzeul Naţional al Pompierilor - Foişorul de Foc - 4.100 de vizitatori, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi - 1.530 de vizitatori, Muzeul de Artă "Vasile Grigore - pictor şi colecţionar" - 588 de vizitatori.

Dintre instituţiile participante la Noaptea Muzeelor din Capitală, la Fundaţia Lowendal au fost 650 de vizitatori, la Arhivele Naţionale ale României aproximativ 1.500 de vizitatori, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I - peste 1.500 de vizitatori, la Universitatea "Spiru Haret" - 1.200 de vizitatori, la Centrul Cultural Art Society - 3.380 de vizitatori, iar la World Press Photo România din Piaţa Universităţii - 15.000 de vizitatori.

Noaptea muzeelor în ţară:

Publicul a răspuns prezent la apelul muzeelor în toată ţara. Un număr estimat de 350.000 de vizitatori din Aiud, Arad, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Buzău, Caracal, Caransebeş, Constanţa, Cluj-Napoca, Deva, Goleşti, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Sărat, Reşita, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Sfântu-Gheorghe, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Mureş, Teleorman, Timişoara şi Tulcea au ieşit din case sâmbătă seara pentru a ajunge la muzeele din localitate sau la colecţiile muzeale, private şi bisericeşti din zonele rurale din apropiere.

Noaptea muzeelor la Sibiu
:
Complexul Naţional Muzeal ASTRA a avut 19.607 de vizitatori, astfel: Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA - 14.500 de vizitatori, Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder" - 2.987 de vizitatori, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus" - 2.000 vizitatori, Centrul Cultural Memorial "Dr. Gheorghe Telea Bologa", Nou Român - 120 vizitatori.

Noaptea muzelor la Cluj:
Muzeul de Artă Cluj-Napoca a primit aproximativ 15.000 vizitatori; Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca - 11.632 de vizitatori, dintre care 7.090 vizitatori ai expoziţiilor permanente, 754 vizitatori ai Parcului Etnografic Naţional Romulus Vuia şi 3.788 participanţi la Seara Sărmăluţelor Ardeleneşti, Târgul Bio de vin, ţuică şi bucate şi concertul de muzică populară organizate la Terasa muzeului; Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - 6.743 de vizitatori (dintre care 3.765  la sediul central, 2.783 la  Colecţia de Istorie a Farmaciei, 195 la Muzeul de Etno-Arhelogie "Petre Poruţiu" din Iclod); Muzeul Universităţii Babes-Bolyai - 1.051 de vizitatori; Centrul Cultural Petre Ţuţea, Bastionul Croitorilor Cluj-Napoca - 2.000 de vizitatori; Muzeul Municipal Dej - 750 de vizitatori.

Noaptea muzelor la Baia Mare
:
Muzeul de Mineralogie Baia Mare - Maramureş (inclusiv Planetariul) a atras 6.000 de vizitatori.

Noaptea muzelor la Iaşi
:
Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi a atras 21.236 vizitatori, după cum urmează: Muzeul Unirii - 11.200 de vizitatori, Muzeul Memorial "Mihail Kogalniceanu" - 4.238 de vizitatori, Muzeul Memorial "Poni-Cernătescu" - 4.607 de vizitatori, Palatul "Al.I. Cuza" de la Ruginoasa - 987 de vizitatori, Muzeul Viei şi Vinului de la Hârlău - 204 vizitatori; Palatul Roznovanu (Primăria Municipiului Iaşi) - peste 6.500 de vizitatori; Turnul Golia şi Casa diaconului Ion Creangă - Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică" Iaşi - 3.000 de vizitatori.

Pe de altă parte, Muzeul de Istorie Sighişoara a atras 3.150 de vizitatori; Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia - 296 de vizitatori; Muzeul Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus", Ploieşti - 2.874 de vizitatori; Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti - 5.064 de vizitatori; Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş - aproximativ 1.200 de vizitatori (la care se adaugă 700 de vizitatori la Rezervaţia arheologică Tibiscum - Jupa); Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia - 7.000 de vizitatori; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea - 3.910 de vizitatori; Muzeul Marinei Române - aproximativ 6.000 de vizitatori; Centrul Cultural "Petre Ţuţea", Bastionul Graft, Braşov - 500 de vizitatori; Muzeul Brăilei - 4.391 de vizitatori.

Potrivit comunicatului, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, partener oficial al evenimentului la nivel naţional, a asigurat promovarea activităţilor organizate de muzeele din România şi a coordonat circuitele muzeale din Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Sibiu. Proiectul "Noaptea Muzeelor în patru acte: Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu" este finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Partenerii în proiect sunt: Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.

Pentru a-şi planifica din timp parcursul pentru această noapte, vizitatorii din Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Sibiu au avut la dispoziţie hărţile tipărite cu organizaţiile participante şi programul acestora, realizate în cadrul proiectului, precum şi aplicaţia pentru smartphone concepută special pentru eveniment, disponibilă de pe AppStore şi Google Play, se mai spune în comunicat.

Citeşte şi Noaptea Muzeelor, un succes pentru instituţii. Aproape 20.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa






×
Etichete: Noaptea Muzeelor
x close