Măsurând 1,7 kilometri lungime şi 500 de metri lăţime, insula era populată de 600 de turci, fiind de asemenea un punct turistic îndrăgit pentru locuitorii din regiune.
Datorită preţurilor mai scăzute (era scutită de impozite), foarte mulţi români vizitau insula de pe Dunăre şi cumpărau delicatese turceşti, bijuterii şi tutun. Insula era renumită şi pentru creşterea trandafirilor din care localnicii obţineau ulei şi parfum.
Istoria insulei
Insula a fost locuită încă din antichitate, fiind descrisă chiar şi în lucrările lui Herodot.
Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbea despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430, teritoriul devine cunoscut ca Ada Kaleh.
Din cauza poziţiei strategice a insulei, insula Ada Kaleh a avut o importanţă deosebită în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman. În anul 1689, armata austriacă a construit acolo o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman.
În următoarele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman.
În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 şi 1791.
În anul 1920, Ada Kaleh a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei era de origine turcă.
Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate.
Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Şimian în anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României.
Sursă: Wikipedia.org
