Vânzările din Europa de vehicule hibrid cu baterii reîncărcabile la o sursă externă de energie (plug-in) le vor depăşi pe cele de vehicule hibrid standard până în 2019, urmând ca în 10 ani să ajungă la 1,2 milioane de unităţi pe an, relatează Automotive News.
Modelele plug-in au două motoare, unul pe benzină şi un altul electric, ca şi vehiculele hibrid standard, dar pot fi conectate la priză pentru reîncărcarea bateriilor, aşa cum se întâmplă în cazul vehiculelor care sunt dotate doar cu motor electric.
Creşterea rapidă va avea loc în condiţiile în care producători ca BMW, Volkswagen şi Volvo lansează noi şi noi modele care pot funcţiona cel puţin o parte din timp fără să emită noxe poluante, astfel încât să respecte normele europene mai stricte referitoare la dioxidul de carbon, care vor intra în vigoare în 2020.
Anul trecut, creşterea vânzărilor de hibrid-uri tradiţionale şi a celor care pot fi alimentate la priză a fost destul de modestă, de 8%, la 232.343 de unităţi, potrivit companiei de analiză a pieţei JATO Dynamics.
Dintre acestea, circa 40.000 au fost vehicule plug-in, iar restul hibrid-uri standard, cum sunt versiuni cu motoare pe benzină şi electrice ale modelelor Toyota Auris, Yaris şi Prius.
Raportul dintre vehiculele hibrid plug-in şi cele standard se va inversa spre sfârşitul deceniului, anticipează compania de cercetare a pieţei LMC Automotive.
LMC anticipează că vânzările de hibriduri convenţionale vor atinge 325.000 de unităţi în 2021, iar cele de modele plug-in 600.000, care vor urca la 1,2 milioane de unităţi în 2024.
Toyota Motor are o poziţie dominantă în Europa pe piaţa vehiculelor hibrid convenţionale, brandurile Toyota şi Lexus deţinând anul trecut o cotă de 72%. Marca Toyota a asigurat 58% din vânzările de hibrid-uri standard în 2014, cel mai vândut model fiind Auris, urmat de Yaris.
Vânzările combinate ale celor două tipuri de automobile au atins 110.000 de unităţi în 2014.
Restul modelelor hibrid aflate în topul celor mai bine vândute vehicule de acest tip din Europa au înregistrat scăderi anul trecut, cum ar fi Prius, cu un declin de 37%, atribuit de analişti cererii pentru modelul Auris.
Potrivit companiei Ford, care a început în acest an comercializarea unei versiuni hibrid standard a noului Mondeo, vânzările sunt deocamdată către cumpărători din oraşe. Grupul american anticipează ca doar 3% din vânzările modelului Mondeo în Europa să fie în varianta hibrid, în 2015.