Pentru acest proiect, agenţia spaţială americană a încheiat un contract de 17,8 milioane de dolari cu compania Bigelow Aerospace, considerată un veritabil "pionier" în această tehnologie spaţială, scrie AFP.
Modulul gonflabil, denumit "Bigelow Expendable Activity Module" ("BEAM"), va ajunge în spaţiu în timpul unei misiuni de reaprovizionare a ISS, ce va fi realizată de capsula Dragon, produsă de compania SpaceX.
Pentru a conecta modulul BEAM la ISS, astronauţii de la bordul staţiei vor utiliza un braţ robotizat. Modulul BEAM va avea o lungime de 3,96 metri şi o lăţime de 3,2 metri.
După conectarea la staţie a modulului BEAM, astronauţii vor activa un sistem de presurizare pentru a umfla această structură, folosind aerul stocat în interiorul modulului gonflabil.
Modulul gonflabil, construit dintr-un material asemănător Kevlarului, este proiectat să reziste la radiaţiile puternice din mediul extraterestru.
În timpul perioadei de testare de doi ani, echipajul staţiei şi tehnicienii de la sol vor culege date despre funcţionarea BEAM, inclusiv despre integritatea lui structurală şi nivelul scurgerilor de aer.
Modulul BEAM este creaţia companiei Bigelow Aerospace LLC care aparţine hotelierului american Robert Bigelow. Aceste se gândeşte ca, în timp, să contruiască în spaţiu un întreg hotel.
Compania Bigelow Aerospace a investit până în prezent aproximativ 250 de milioane de dolari în astfel de structuri spaţiale gonflabile.
Citeşte şi:
Un afacerist vrea să-şi facă hotel pe Marte. Peste 2 ani trimite în spaţiu prima cameră
Curiosity va începe să foreze şi să analizeze scoarţa marţiană