Sony a anunţat că va repune în funcţiune reţeaua Play Station Network (PSN), care a fost suspendată în urma atacului unor hackeri. Reţeaua va fi disponibilă pentru utilizatori până la sfârşitul lunii mai, a declarat Satoshi Fukuoka, purtătorul de cuvânt al companiei, citat de The Boston Globe.
Compania a confirmat furtul a 24,6 milioane de conturi ale utilizatorilor Sony, alte 77 de milioane de conturi de pe PSN sunt bănuite că ar fi fost accesate. Hackerii ar fi putut extrage din acestea informaţii personale, adrese de e-mail şi chiar numere de carduri de credit.
Conform lui Fukoka, Sony nu deţine informaţii conform cărora informaţiile obţinute din conturile accesate să fi fost folosite în scopuri ilicite.
PSN, o reţea care permite utilizatorilor de Play Station din toată lumea să se joace împreună, a fos suspendată pe 20 aprilie, când au fost descoperite vulnerabilităţile de securitate şi atacul informatic din 19 aprilie. Totuşi, Sony nu a făcut un anunţ public cu privire la această situaţie până în data de 26 aprilie.
Mai mulţi utilizatori au dat Sony în judecată pentru neglijenţă în protejarea informaţiilor personale şi elecul de a comunica în timp util faptul că detaliile cărţilor de credit au fost furate.