<1 minut de cititPublicat la 10:54 03 Mar 2014Modificat la 10:54 03 Mar 2014
MtGox, site-ul de schimb pentru bitcoin, a făcut cerere de intrare în insolvență, anunță BBC.
Cererea a fost formulată în Japonia, la câteva zile după ce site-ul a devenit inoperabil. Potrivit reprezentanților companiei, de la începutul lunii februarie nu au mai fost efectuate operațiuni de schimb, din cauza unor probleme tehnice.
Datoriile companiei s-ar ridica la peste 40 de milioane de euro și se speculează că de pe site au fost furate 744.000 de bitcoins, adică peste 250 de milioane de euro. Păgubiții nu au practic nicio șansă să își recupereze banii, existând numeroase suspiciuni de fraudă.