Antena 3 CNN High Tech Ce spun giganţii americani în domeniul internetului despre spionarea utilizatorilor de către agenţiile americane

Ce spun giganţii americani în domeniul internetului despre spionarea utilizatorilor de către agenţiile americane

1 minut de citit Publicat la 10:52 07 Iun 2013 Modificat la 10:52 07 Iun 2013
Ce spun giganţii americani în domeniul internetului despre spionarea utilizatorilor de către agenţiile americane
Foto: elitedaily.com
Mai mulţi giganţi americani în domeniul Internetului, inclusiv Apple, au negat joi că au permis serviciilor de informaţii să acceadă la serverele lor, cu scopul de a colecta date despre utilizatori, relatează AFP.

Companiile au reacţionat după ce Washington Post a dezvăluit că FBI şi Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) utilizează porţi de intrare ascunse în programe produse de principalele companii informatice americane cu scopul de supraveghea navigatori pe Internet, în cadrul unui program secret numit PRISM.

"Nu am auzit niciodată vorbindu-se despre PRISM", a precizat Steve Dowling, un purtător de cuvânt al Apple. "Nu furnizăm niciun acces direct la serverele noastre unor agenţii guvernamentale, iar orice agenţie de acest tip care caută date despre un client este necesar să obţină un mandat judiciar", a adăugat reprezentantul Apple.

Şi reprezentanţii reţelei de socializare Facebook au dezminţit, de asemenea, aceste acuzaţii. "Nu furnizăm vreunei organizaţii guvernamentale un acces direct la serverele Facebook", a declarat Joe Sullivan, însărcinat cu securitatea grupului.

Google a precizat că nu există o "poartă de intrare ascunsă" către serverele sale pentru serviciile federale.

Oficialii Microsoft a udeclarat, la rândul lor, că în cazul în care Guvernul efectuează un asemenea program "voluntar pentru culegere de date despre utilizatori, noi nu participăm la el".

Şi Yahoo! a negat că oferă Guvernului un acces direct la utilizatorii săi.



 

 

×
x close