Parlamentul European (PE) a respins definitiv, miercuri, tratatul ACTA, anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană (UE) să ratifice acest acord internaţional controversat.
Textul a fost respins cu 478 de voturi la 39, în condiţiile în care 165 de eurodeputaţi s-au abţinut, informează
AFP.
În opinia criticilor tratatului, ACTA ameninţă libertăţile individuale, în special pe cele referitoare la internet.
Votul dat miercuri în PE a dezavuat astfel Comisia Europeană (CE), care dorea semnarea acestui text în numele apărării intereselor economice ale firmelor victime ale pirateriei şi contrafacerii.
ACTA a fost semnat în ianuarie de 22 din cele 27 de Guverne din cadrul Uniunii Europene (UE), dar şi de către Statele Unite, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Elveţia, Mexic şi Maroc.
Acest vot are loc după trei ani de la mobilizarea celor care denunţă acest text. Sute de mii de persoane au manifestat împotriva acordului, iar o petiţie împotriva ACTA a fost semnată de 2,8 milioane de oameni.
În ultimele săptămâni, toate comisiile parlamentare consultate s-au pronunţat împotriva tratatului.
În cursul unei dezbateri de marţi, doar o parte dintre conservatori au apărat ACTA. Chiar înainte de vot, ei au cerut, fără rezultat însă, ca PE să aştepte, înainte să se pronunţe, prezentarea concluziilor Curţii Europene de Justiţie (CEJ) cu privire la conformitatea textului cu dreptul european.
Raportorul ACTA, laburistul britanic David Martin, a recunoscut importanţa luptei împotriva contrafacerii şi piratării. Însă el a îndemnat la respingerea ACTA, din cauza caracterului său "vag", deci "periculos" pentru libertăţile individuale.
Unul dintre punctele cele mai controversate era, în opinia opozanţilor, posibilitatea oferită furnizorilor de acces la Internet de a preda deţinătorilor de drepturi de autor adresele IP ale utilizatorilor suspectaţi de descărcări ilegale de date.
Franceza Marielle Gallo a explicat, în numele conservatorilor, că această temere ţine de "dezinformare". În opinia sa, intrarea în vigoare a ACTA nu ar fi antrenat "incriminarea tinerilor adolescenţi care decarcă (date) în mod ilegal".
Acordul internaţional de combatere a contrafacerii (ACTA) este contestat pentru limitările pe care ar urma să le impună libertăţii de expresie pe internet. Pentru a putea intra în vigoare, ACTA avea nevoie şi de aprobarea Parlamentului European.
Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA are rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente şi piese
auto la pirateria pe internet.
ACTA a fost ţinta unor proteste masive de stradă în mai multe state europene şi în alte părţi ale lumii din cauza prevederilor privind pirateria pe internet. Contestatarii ACTA susţin că formulările vagi din tratat pot conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi precum libertatea de expresie, dreptul la viaţă privată sau libera circulaţie a ideilor.