Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a decis, miercuri, să încredinţeze un al doilea mandat de patru ani directorului general al agenţiei, Yukiya Amano, anunţă AFP, citată de Agerpres.
Consiliul din care fac parte 35 de ţări nu a organizat un vot propriu-zis, spre deosebire de 2009, acest lucru fiind privit ca un sprijin larg de care se bucură oficialul japonez.
Numirea lui Amano va trebui aprobată de Adunarea generală, care se va reuni în luna septembrie şi din care fac parte 159 de ţări, al doilea său mandat urmând să înceapă în decembrie.
În 2009, alegerea lui Amano s-a prods pe fondul unor confruntări între occidentali, tabără condusă de Statele Unite, şi ţările emergente, care îşi doreau ca în fruntea AIEA să ajungă sud-africanul Abdul Minty.
Unul dintre obiectivele lui Amano în noul mandat va fi cooperarea cu Iranul, ţară căreia Statele Unite i-a cerut miercuri să-şi îndeplinească imediat obligaţiile faţă de AIEA.
„Există o unitate de vederi din partea majorităţii membrilor Consiliului potrivit cărora Iranul trebuie să acţioneze acum”, a declarat reprezentantul american pe lângă AIEA, Joseph Macmanus.
„De mult timp Iranul trebuia să ia măsuri substanţiale pentru a răspunde tuturor chestiunilor în suspensie şi orice nouă întârziere este inacceptabilă”, a adăugat acesta.
În urmă cu peste un an, agenţia ONU a început discuţiile pentru încheierea unui acord de verificare, numit „apropiere structurată”, a tuturor punctelor de vedere menţionate în raportul din noiembrie 2011.
În acest document, AIEA a prezentat elemente care indicau că Iranul a lucrat la fabricarea de arme nucleare înainte de 2003 şi, probabil, şi după acel an.
După nouă reuniuni pe această temă desfăşurate de la începutul lui 2012, nu au fost înregistrate progrese, susţine AIEA, al cărei punct de vedere nu este însă împărtăşit de Teheran.