
O bază militară de lângă aeroportul internațional din Aden a fost ținta miercuri a unui dublu atentat cu mașină capcană, făcând cel puțin șase morți, a indicat o sursă militară care îi acuză pe jihadiști, potrivit AFP.
Atacatorii au detonat o mașină capcană la intrarea în bază, deschizând calea unui al doilea vehicul care a pătruns în interiorul acesteia, unde a explodat, a adăugat sursa, afirmând că cel puțin șase militari au fost uciși.
Un prim bilanț consemna patru militari uciși.
„Atacatorii sunt jihadiști”, a adăugat aceeași sursă.
Aden se află sub controlul forțelor guvernamentale, care reușesc cu greu să-l securizeze după mai mult de un an de la recucerirea lui din mâinile rebelilor șiiți houthis.