Ciocnirile violente dintre protestatari şi poliţie au continuat şi pe parcursul nopţii. Manifestanţii masaţi pe strada Moamed Mahmod, de lângă piaţa Tahrir, au aruncat cu cocktailuri Molotov şi pietre către poliţiştii care păzesc clădirea Ministerului de Interne.
"Poporul cere demisia consiliului ruşinii" au scandat oamenii, referindu-se la Consiliul Suprem al Forţelor Armate, corpul guvernant condus de armată.
Alţi protestatari au acuzat poliţia că face jocurile armatei scandând "Poliţia şi armata sunt o mână murdară".
Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.
Armata s-a delimitat de ciocnirile din stradă, poziţionând trupe să păzească clădirea Parlamentului, la câteva străzi distanţă de locul unde au loc protestele.
După înlăturarea lui Hosni Mubarak de la putere, liderii militari au preluat puterea promiţând că o vor ceda unui guvern civil rezultat în urma alegerilor democratice. Luni, egiptenii sunt chemaţi la vot pentru alegerile parlamentare.
Demonstranţii susţin, însă, că militarii, care vor fi în continuare autoritatea principală în Egipt până la alegerea unui preşedinte, doresc să păstreze controlul asupra ţării.
Liderii militari din Egipt au anunţat, marţi, că au ajuns la un acord pentru grăbirea procesului de transfer al puterii şi organizarea alegerilor prezidenţiale mai devreme decât fusese stabilit, în luna iulie a anului 2012.