"Doamna de fier" a condus guvernul britanic din 1979 până în 1990. Este unicul prim-ministru, în 160 de ani de istorie britanică, reales de trei ori consecutiv.
Pe 22 decembrie 1989, într-un interviu pentru ITN News at One, Margaret Thatcher a comentat evenimentele din România, unde Nicolae Ceauşescu era înlăturat de la putere.
"Am văzut un val de libertate măturând Europa de Est în ultimul an, o ţară după alta: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germania de Est, Cehoslovacia. Iar acum se pare din informaţiile pe care le primim în ultima oră că poporul din România au îmbrăţişat libertatea.
Este o veste minunată! Ar trebui să ne gândim un moment la oamenii foarte curajoşi care nu erau pregătiţi să cedeze în faţa tiraniei pătate cu sânge şi care au protestat şi chiar plătit cu preţul vieţii. Ei vor fi adevăraţi eroi în istoria României şi trebuie să ne gândim la ei şi la familiile lor cu ocazia Crăciunului.
Şi, desigur, presupunând că toate aceste veşti sunt adevărate, îi urăm bun venit României în familia ţărilor libere şi sperăm că în curând va avea un sistem în totalitate democratic şi că îşi va juca din nou rolul în problemele europene", declara Margaret Thatcher, conform transcriptului de pe site-ul fundaţiei sale.
"Vom oferi României acelaşi ajutor pe care l-am oferit şi celorlalte ţări care au ieşit din tiranie şi au intrat în democraţie. Sperăm că noul guvern care va veni la putere va organiza alegeri libere într-un timp rezonabil. Dar este o veste foarte bună, nu? O veste minunată de Crăciun, absolut minunată", a mai spus Thatcher la vremea respectivă.
Citeşte şi: Margaret Thatcher, la prima vizită în România. Vezi întâlnirea dintre "doamna de fier" şi Ceauşescu