Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat statele UE, luni, să împărtăşescă responsabilitatea în criza refugiaţilor cu care se confruntă Europa, avertizând că eşecul în găsirea unui răspuns comun ar putea "ruina" fundamentele proiectului european, relatează DPA în pagina electronică.
"
Este necesar ca Europa să acţioneze ca întreg", le-a spus ea jurnaliştilor - în cursul conferinţei sale anuale de presă -, dominată de întrebări cu privire la răspunsul ei la afluxul de solicitanţi de azil care soseşte în Germania.
"
Este necesar ca statele să împartă responsabilitatea faţă de refugiaţi", a subliniat ea. "Drepturile civice universale au fost până acum strâns legate de Europa şi de istoria sa. Acesta este unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene", a continuat Merkel.
"Europa va eşua în problema refugiaţilor dacă este ruptă legătura cu drepturile universale civice, iar dacă această legătură este ruinată nu va mai fi vorba despre Europa la care aspirăm", a avertizat cancelarul.
CRIZA IMIGRANŢILOR. Germania aşteaptă să primească peste 800.000 de solicitanţi de azil anul acesta, cu mult mai mult decât orice altă ţară europeană.
Valul de nou-sosiţi a condus la o intensificare a xenofobiei şi a relansat dezbaterea despre imigraţie. Au avut loc, de asemenea, atacuri frecvente asupra unor adăposturi destinate azilanţilor.
Merkel a fost criticată pentru reacţia slabă faţă de criză.
Ea a catalogat criza refugiaţilor din Europa anterior, luna aceasta, drept o provocare mai mare decât criza datoriei din Grecia.