
Insula, recunoscută ca fiind un adevărat paradis turistic, are deja problema cu rezervele de apă potabilă. Vremea caniculară şi lipsa precipitaţiilor a dus la această stuaţie critică. În unele părţi ale insulei, aprovizionarea cu apă este atât de mică, încăt s-a ajuns la furnizarea a doar 10% din necesarul total.

"Dacă nu va ploua în următoarele 10 zile, întreaga insulă va rămâne fără apă", spune Thavorn Jirapattanasopon, viceguvernatorul regiunii Phuket.
Semnalele de alarmă au fost date încă de la începutul lunii martie, când maimuţele din junglele înalte ale insulei au coborât în zonele urbane, într-o căutare disperată a apei, atât de necesară vieţii.