Antena 3 CNN Externe Un nou convoi umanitar rus, trimis în Ucraina

Un nou convoi umanitar rus, trimis în Ucraina

<1 minut de citit Publicat la 15:51 16 Noi 2014 Modificat la 15:51 16 Noi 2014
convoi.jpg
Foto: Intact Images
Un nou convoi umanitar rus, alcătuit din 74 de camioane, a intrat duminică în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene, avertizând că insurgenţii şi trupele ruse pregătesc o ofensivă militară de amploare.

"A fost trimis un nou convoi, format din 74 de camioane, prin încălcarea tuturor criteriilor internaţionale privind transportul ajutoarelor umanitare", a afirmat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, potrivit AFP.

"Există semnale conform cărora rebelii şi trupele ruse pregătesc o ofensivă de amploare", a adăugat Andrei Lisenko.

Şase militari ucraineni au fost răniţi în ultimele 24 de ore, în confruntări cu separatiştii, a mai spus Lisenko.

În urmă cu o săptămână, Administraţia de la Kiev a anunţat că Rusia a trimis tancuri şi militari în estul Ucrainei, informaţia fiind confirmată de NATO.

×
Etichete: convoi umanitar
x close