Italianul Giulietto Chiesa (
foto), jurnalist şi fost membru al Parlamentului European, a fost arestat la începutul acestei săptămâni de poliţia din Talin, din cauza părerilor sale pro-ruse, care îl fac să fie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale estoniene, transmite Ministerul de Externe al acestei ţări.
Chiesa a petrecut, luni, câteva ore în spatele gratiilor, după ce a fost ridicat din camera sa de hotel şi dus într-un centru de detenţie din Talin.
Poliţia spune că politicianul italian a încălcat o interdicţie impusă acestuia de a pătrunde pe teritoriul ţării baltice.
În vârstă de 74 de ani, Chiesa venise în Estonia pentru a ţine un discurs în faţa reprezentanţilor media din această ţară, intitulat "
Ar trebui Europa să se teamă de Rusia?"
"
Din cauza activităţilor curente ale domnului Giulietto Chiesa, avem motive întemeiate să credem că domnia sa este implicat în operaţiunile de influenţă ruse, iar prezenţa sa în Estonia poate reprezenta o ameninţare la adresa securităţii naţionale estoniene, la adresa ordinii publice şi a siguranţei publice", declară purtătorul de cuvânt al MAE estonian, Mari-Liis Valter, pentru
RT.
Decizia de interdicţie aplicată lui Chiesa a fost luată de oficialii Ministerului de Interne, adaugă Valter.
"
Fiecare ţară are dreptul de a interzice accesul unei persoane pe teritoriul său, care pune în pericol ordinea publică sau securitatea naţională", mai spune reprezentantul MAE estonian.
Pe lângă alte aspecte, Estonia nu este încântată de faptul că italianul
"a apărat şi justificat actele întreprinse de Arnold Meri, care a fost judecat pentru crime împotriva umanităţii, comise la începutul anilor 1940".
Înainte de moartea sa, în 2009, Meri, considerat de ruşi ca fiind un erou al celui de-al Doilea Război Mondial, a fost judecat pentru implicarea sa în deportarea mai multor cetăţeni estonieini în îndepărtata Siberie.
Chiesa a părăsit Talin la scurt timp după ce a fost eliberat şi s-a îmbarcat într-un tren cu destinaţia Moscova.
Ajuns în capitala Rusiei, italianul a organizat o conferinţă de presă unde a spus că interdicţia emisă de către autorităţile estoniene expiră în mai puţin de o lună:
"
Interdicţia expiră la data de 15 ianuarie 2015 şi intenţionez să mă întorc acolo dacă voi fi invitat să particip la conferinţa la care nu am fost lăsat acum", a spus fostul parlamentar european.
El crede că Estonia i-a interzis accesul în ţară deoarece autorităţile locale "
cunosc opiniile sale şi se tem ca vocea sa să nu devină una publică".
"
Este evident că autorităţile de la Talin au încălcat toate reglementării judiciare ale Uniunii Europene. Sunt convins că nu au respectat legea. În ciuda faptului că Estonia se află în Europa, ţara asta nu se comportă ca un stat european. Se crede probabil pe alt continent sau pe altă planetă", a connchis Chiesa.