Mico Stanisic, fost ministru de Interne al Republicii Srpska, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, pentru atrocităţi comise în cursul războiului din Bosnia, informează AFP, citată de Mediafax.
Alături de Stanisic, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie l-a condamnat la o pedepasă similară pe Stojan Zupljanin, un fost oficial de securitate.
Curtea a precizat că cei doi au participat la o campanie care a avut ca scop îndepărtarea din regiune a musulmanilor, croaţilor şi a altor persoane care nu erau de origine sârbă.
Stanisic şi Zupljanin au fost condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii, incluzând ucideri, acte de tortură, detenţie ilegală, deportare şi jaf, comise în diferite părţi ale Bosniei în 1992.
În vârstă de 58 de ani, Stanisic s-a predat în 2005, în timp ce Zupljanin, care a ocupat funcţia de şef al poliţiei în regiunea Bosanska Krajina, a fost arestat în 2008.
Liderul sârb-bosniac Radovan Karadzic şi şeful său militar, Ratko Mladic, sunt încă judecaţi de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie pentru atrocităţile comise în timpul războiului, inclusiv masacrul de la Srebrenica din 1995.
Aproximativ 100.000 de oameni au fost ucişi în timpul conflictului din Bosnia din anii '90.