Antena 3 CNN Externe Un avion de mici dimensiuni a aterizat pe o autostradă din Arizona

Un avion de mici dimensiuni a aterizat pe o autostradă din Arizona

<1 minut de citit Publicat la 16:43 13 Noi 2014 Modificat la 16:43 13 Noi 2014
1.jpg
Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgenţă pe o autostradă din statul Arizona. Din infrmaţiile iniţiale reiese că aparatul de zbor a avut probleme de natură mecanică şi pilotul a fost forţat să aterizeze imediat. Niciuna dintre cele trei persoane aflate la bord nu a fost rănită.

Autorităţile americane spun că avionul a aterizat pe autostrada Intersatatală 8 (I8), la sud de oraşul Phoenix, după ce pilotul a transmis un mesaj "mayday" către Administraţia Federală de Aviaţie.

Pilotul, soţia acestuia şi fiica lor în vârstă de 10 ani au scăpat nevătămaţi, transmite AP.

Poliţiştii sosiţi de urgenţă la locul incidentului au găsit avionul "parcat" pe marginea drumului, iar o aripă a acestuia bloca o bandă de mers.
Ei au închis traficul pe acel sector de autostradă.

Mai multe maşini de poliţie au escortat avionul până la ieşirea de pe autostradă, acesta fiind pilotat la sol chiar de pilot.

Circulaţia rutieră a fost reluată după câteva ore.

×
x close