Antena 3 CNN›Externe›
TRAGEDIE! Un avion cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în sudul Franţei. O clasă întreagă de elevi germani a pierit în tragedie! (VIDEO)
TRAGEDIE! Un avion cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în sudul Franţei. O clasă întreagă de elevi germani a pierit în tragedie! (VIDEO)
3 minute de cititPublicat la 12:45 24 Mar 2015Modificat la 12:45 24 Mar 2015
Un avion de pasageri, aparţinând companiei low-cost Germanwings, s-a prăbuşit în sudul Franţei (Alpes-de-Haute-Provence), regiunea Digne-Barcelonnette, la sud de oraşul Grenoble.
Aeronava, un Airbus A320, avea la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului (doi piloţi şi patru însoţitori de zbor) şi efectua o cursă regulată între Barcelona şi Düsseldorf .
Premierul francez, Manuel Valls, a declarat că un elicopter a reuşit să aterizeze lângă locul prăbuşirii, dar nu au fost găsiţi supravieţuitori.
Gilbert Sauvan, membru al consiliului local din zonă, a spus pentru ziarul Les Echos că fuselajul aeronavei "era complet dezintegrat", cea mai mare bucată rămasă intactă fiind "de dimensiunea unui automobil", relatează AP.
Potrivit unui ziar catalan, La Vanguardia, la bordul avionului se aflau 16 copii şi doi profesori, o clasă întreagă de elevi ai şcolii gimnaziale Joseph-König din localitatea Haltern am See, de lângă Dusseldorf. Grupul se întorcea dintr-o excursie de schimb de experienţă în Spania. Informaţia a fost confirmată ulterior de oficialii companiei Germanwings.
Autorităţile iberice au declarat că la bordul aeronavei prăbuşite se aflau 45 de pasageri spanioli. Majoritatea victimelor sunt însă cetăţeni germani, anunţă postul francez RTL.
Accidentul aviatic din Alpii francezi a fost confirmat de Directoratul General al Aviaţiei Civile (DGCA).
Ministrul de Interne francez, Bernard Cazeneuve, a confirmat şi el tragedia şi se îndreaptă acum spre locul prăbuşirii. Acesta a adăugat că resturi ale avionului au fost localizate la 2.000 de metri altitudine.
Potrivit oficialului de la Paris, au fost mobilzaţi 300 de pompieri şi peste 300 de jandarmi montani, care participă la operaţiunile de căutare.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat că NU există supravieţuitori şi a adăugat că fost alcătuită o celulă de criză, pentru această tragedie. Hollande a adăugat că victimele accidentului sunt spanioli, germani şi turci. Hollande a declarat că locul prăbuşirii aeronavei este greu accesibil, iar echipele de căutare şi salvare fac tot posibilul să ajungă la epavă, informează France 24.
Ministrul Transporturilor francez, Thierry Mariani, a declarat că pilotul avionului a transmis un semnal de alarmă MAYDAY, la 52 de minute după decolarea din Barcelona, dar nu se ştie natura problemelor de la bord. Cel mai probabil, acestea vor fi desluşite după recuperarea cutilor negre.
Potrivit France24, există martori care susţin că avionul s-ar fi dezintegrat în aer, ceea ce sugerează o explozie în timpul zborului şi alimentează speculaţiile privind posibilitatea unui atentat terorist.
Deocamdata, autorităţile nu se hazardează în confirmarea unor astfel de ipoteze.
Preşedintele francez a declarat într-o intervenţie televizată scurtă că aparatul de zbor s-a prăbuşit într-un perimetru izolat, dar nu se ştie încă dacă au existat victime la sol.
Se pare că avionul a decolat din Spania cu o întârziere de 10-15 minute, dar nu se ştie dacă întârzierea a fost provocată de o defecţiune tehnică.
Germanwings este o companie afiliată Lufthansa. Compania aeriană Germanwings a comunicat că va organiza o conferinţă de presă la ora 15:00 (ora locală) pe Aeroportul Cologne din Bonn. Lufthansa şi Germanwings au introdus o linie telefonică, care va acorda asistenţa necesară tuturor celor interesaţi: 0800 11 33 55 77
Zborul 4U9525 a decolat la ora 10:00 am din Barcelona şi urma să aterizeze la Düsseldorf la ora 11:49 am.
Ultima poziţie a aparatului de zbor, înregistrată de aparatele radar
Airbus A320 este unul dintre cele mai bine vândute modele ale consorţiului european. Proiectul a fost lansat în 1984, prototipul zburând prima oară în 1987. Anul următor a intrat în serviciu.
A fost primul avion civil dotat cu un sistem de comenzi fly-by-wire, iar fuselajul înglobează numeroase materiale compozite.
Viteza maximă este 900 de kilometri pe oră şi poate zbura până la 5600 de kilometri. Avionul are 37,5 metri lungime, anvergura aripilor fiind de 34 de metri.