Accidentul s-a produs în jurul orei locale 14.30 (21.30, ora României), la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri de Oceana, o bază aeronavală americană, a precizat pentru AFP locotenentul Ryan Perry, un purtător de cuvânt al Marinei.
Pentru moment, cauzele accidentului sunt necunoscute.
La 6 aprilie 2012, nouă persoane, inclusiv unul dintre piloţi, au fost rănite în urma prăbuşirii avionului de vânătoare într-o zonă rezidenţială din Virginia.
Avionul s-a prăbuşit imediat după decolare, provocând importante pagube.
Potrivit Marinei, pilotul şi instructorul lui, calificat drept "experimentat", "au fost obligaţi să se catapulteze după ce avionul a suferit o problemă mecanică".
În 2011, un avion bombardier de vânătoare F-18 american s-a prăbuşit în apropierea unei baze aeronavale din California (sud-vestul Statelor Unite), provocând moartea celor doi piloţi.
F-18 este avionul folosit de marina americană, aflat în serviciu de la jumătatea anilor '80 şi fabricat în aproximativ 2.000 de exemplare.