Antena 3 CNN Externe Un avion american de recunoaştere a fost REŢINUT 2 zile pe un aeroport din Rusia

Un avion american de recunoaştere a fost REŢINUT 2 zile pe un aeroport din Rusia

1 minut de citit Publicat la 13:41 01 Noi 2013 Modificat la 13:41 01 Noi 2013
Un avion american de recunoaştere a fost REŢINUT 2 zile pe un aeroport din Rusia
Foto: AFP
Un avion de supraveghere al Statelor Unite, având la bord personal militar american şi britanic, a decolat vineri dimineaţă, de pe un aeroport din Siberia, după ce fusese reţinut la sol timp aproape 48 de ore, oficial, din cauza condiţiilor meteo şi a taxelor de aeroport neplătite.

Aeronava americană, care efectua un zbor de rutină deasupra Rusiei, sub incidenţa tratatului internaţional Open Skyies, a fost forţat să aterizeze, miercuri, pe aeroportuul din Chita, siguranţa zborului fiind periclitată de ceaţa groasă.

După câteva ore, vizibilitatea s-a îmbunătăţit, dar personalului de la bord nu i-a fost permisă decolarea deoarece nu au fost plătite taxele aeroportuare, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.

Într-un sfârşit, Boeingul cu aproape 30 de persoane la bord, a primit acceptul de continuare a zborului de recunoaştere de abia în această dimineaţă.
Chiar dacă pe foaia de parcurs era stabilit un survol deasupra oraşului Ulan-Ude, piloţii americani au schimbat cursul fără justificare, şi s-au îndreptat spre un aeroport din Anchorage, Alaska.

"Străinii au plătit facturile pentru realimentarea cu combustibil şi taxele de aeroport percepute aici, iar apoi au plecat acasă", spune un angajat al aeroportului rus, pentru Chita.ru, preluat de RIA Novosti.

Tratatul Open Skyies, care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2002, permite oricărei ţări semnatare să efectueze zboruri de recunoaştere, cu aparate fără echipamente militare, deasupra celor 34 de state membre, pentru a promova deschiderea şi transparenţa militară.

×
x close