Antena 3 CNN Externe Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare

Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare

<1 minut de citit Publicat la 20:12 16 Feb 2015 Modificat la 20:12 16 Feb 2015
air algerie.jpg
Sursa foto: Twitter
Un avion al Air Algerie care venea de la Alger a ieşit luni de pe pistă la aterizarea pe aeroportul parizian Orly şi s-a oprit pe iarbă, au anunţat luni surse concordante citate de AFP.

Zborul AH1004, a cărui sosire era programată la ora 14.20 (13.20 GMT), "a aterizat normal, dar a ajuns în cele din urmă pe iarbă, alături de pista de aterizare", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Paris.

Potrivit unei surse aeroportuare, "roata de ghidaj şi partea stângă a trenului de aterizare s-au afundat în iarbă", iar avionul este uşor înclinat.

Cei 132 de pasageri, toţi nevătămaţi, au fost debarcaţi la începutul după-amiezii. Ei au fost transportaţi pe terminal pentru a-şi recupera bagajele şi pentru a li se servi o cină uşoară.

Aparatul de zbor, un Airbus A330, urmează să fie tractat de pe zona cu iarbă, o operaţiune care ar putea dura mai multe ore, potrivit acestor surse, iar pista de aterizare a fost închisă ca măsură de securitate, potrivit Agerpres.

×
x close