Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (
foto), a declarat, înainte de summitul Uniunii Europene, că "bugetul UE nu mai are posibilităţi de susţinere a Ucrainei".
"Vom discuta despre sprijinul financiar şi economic pentru Ucraina, dar am atins limitele cheltuielilor bugetare", a spus oficialul european.
Banca Europeană de Investiţii a aprobat, astăzi, acordarea Ucrainei a unui împrumut în valoare totală de un miliard de euro. Banii sunt oferiţi de Europa în cadrul programului de finanţare a Ucrainei în valoare de trei miliarde de euro până în 2016.