Peste 60% din persoanele care au răspuns unui sondaj de opinie iniţiat institutul Metropoll s-au declarat împotriva distrugerii Parcului Gezi din Istanbul şi aproape 50% cred că guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan are tendinţe autoritare.
Potrivit Agerpres, rezultatele sondajului efectuat telefonic între 3 şi 12 iunie, pe un eşantion de 2.818 persoane din întreaga Turcie, au fost publicate luni de jurnalul Today's Zaman.
62,9% dintre persoanele chestionate îşi doresc păstrarea parcului ca un spaţiu verde, în timp ce 23,3% sunt în favoarea construirii unui centru comercial şi a unui centru cultural.
De asemenea, 49,9% dintre participanţii la sondaj au remarcat că guvernul devine mai autoritar, faţă de 36% care cred că acesta se democratizează şi 14,1% care au refuzat să se exprime pe această temă.
În proporţie de 54,4% turcii consideră că guvernul are tendinţa de a interveni mai mult în modul de viaţă al indivizilor, 40,4% respingând această ipoteză, potrivit sondajului publicat de Today's Zaman, un cotidian islamisto-conservator reputat ca fiind un apropiat al liderului religios Fethullah Gulen, critic la adresa lui Erdogan.
În acest context, luni, guvernul turc a vorbit în premieră despre posibilitatea de a folosi armata în scopul de a pune capăt protestelor din Istanbul şi restul ţării.
„Demonstraţiile inocente care au început acum 20 de zile s-au încheiat”, a spus vicepremierul Bulent Arinc la televizunea de stat, potrivit BBC, oficialul adăugând că orice manifestaţie care va urma va fi „imediat suprimată”.
„Forţele noastre de poliţie, forţele noastre de securitate îşi fac meseria. Dacă acest lucru nu va fi suficient, atunci jandarmii îşi vor face meseria. Dacă nici asta nu va fi de ajuns, atunci am putea folosi chiar elemente ale armatei”, a avertizat Arinc.