Antena 3 CNN Externe Trei membri ai conducerii Ikea Franţa, inculpaţi în ancheta privind spionarea angajaţilor şi clienţilor

Trei membri ai conducerii Ikea Franţa, inculpaţi în ancheta privind spionarea angajaţilor şi clienţilor

<1 minut de citit Publicat la 15:17 20 Noi 2013 Modificat la 15:17 20 Noi 2013
Trei membri ai conducerii Ikea Franţa, inculpaţi în ancheta privind spionarea angajaţilor şi clienţilor
Trei membri ai conducerii companiei Ikea Franţa au fost inculpaţi în cadrul anchetei privind spionarea angajaţilor şi clienţilor, anunţă surse din cadrul anchetei, conform MEDIAFAX.   

Directorul general al companiei Ikea Franţa, Stefan Vanoverbeke, predecesorul său, Jean-Louis Baillot, şi directorul financiar, Dariusz Rychert, au fost plasaţi sub control judiciar şi inculpaţi pentru "complicitate la colectarea datelor cu caracter personal".
   
Cei trei au fost plasaţi în arest preventiv.
   
Compania trebuie să plătească o cauţiune de 500.000 de euro pentru garantarea unor eventuale daune civile.
   
"Conducerea Ikea Franţa a luat act de această decizie. Compania va continua să participe la demersurile de aflare a adevărului", a comunicat purtătorul de cuvânt al grupului.

×
x close