Antena 3 CNN Externe Trei jurnalişti Al Jazeera au primit câte şapte ani de închisoare, în Egipt

Trei jurnalişti Al Jazeera au primit câte şapte ani de închisoare, în Egipt

<1 minut de citit Publicat la 12:33 23 Iun 2014 Modificat la 12:33 23 Iun 2014
jail.jpg
Foto: www.ubfriends.org
Trei jurnalişti de la Al Jazeera au primit câte şapte ani de închisoare, în Egipt. Cei trei sunt acuzaţi că au susţinut mişcarea Frăţia Musulmană, care a fost scoasă în afara legii după ce a pierdut puterea, cu bani şi informaţii.

Aceştia au fost ţinuţi 6 luni în cea mai mare închisoare din Egipt în aşteptarea verdictului.

Alţi trei jurnalişti, cercetaţi în absenţă în acelaşi caz, au primit sentinţe de 10 ani. Cazul a atras critici din partea Occidentului, care acuză acum autorităţile egiptene că nu respectă libertatea presei.

×
Etichete: jurnalisti Egipt
x close