BARACK OBAMA a fost reales preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea "marilor electori", necesar pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney.
Numeroase personalităţi şi instituţii l-au felicitat pe Obama pentru succesul în alegeri.
Primul care a reacţionat a fost preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, pe contul său de Twitter. "Foarte bucuros de realegerea preşedintelui Obama", a scris el în olandeză, după care a postat alte două mesaje, în olandeză şi franceză, în care se declara "bucuros de alegerea preşedintelui Obama".
Ulterior, Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene,
Jose Manuel Barroso, au publicat un comunicat comun în care i-au adresat "felicitări călduroase preşedintelui Obama pentru realegere".
Preşedintele Parlamentului European,
Martin Schulz, a afirmat pe contul său de Twitter că "Parlamentul European speră să construiască pe baza relaţiei transatlantice puternice şi complete cu preşedintele Obama".
Tot pe contul său de Twitter,
secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, i-a adresat "felicitări călduroase" preşedintelui Obama şi a apreciat că "legătura transatlantică rămâne în continuare la fel de importantă pentru pace şi securitate, şi că preşedintele Barack Obama a dat dovadă de un mare leadership menţinând-o puternică".
David Cameron îi adresează "felicitări călduroase" pe Twitter "prietenului" său, Barack Obama "Felicitări călduroase prietenului meu @BarackObama", a scris miercuri pe Twitter premierul britanic David Cameron, exprimându-şi "nerăbdarea de a continua colaborarea" cu acesta.
Premierul britanic a trimis acest mesaj în timp ce vizita o tabără de refugiaţi sirieni situată în nordul Iordaniei, în apropiere de frontiera cu Siria, ultima etapă a turneului său regional din Orientul Mijlociu. La sosirea sa în tabăra Zaatari, care adăposteşte 36.000 de sirieni în corturi şi rulote, Cameron a mers la biroul Naţiunilor Unite pentru întrevederi cu oficialii. El s-a întâlnit, de asemeneam, cu o refugiată în faţa sediului Înaltului Comisariat ONU Pentru Refugiaţi.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a felicitat miercuri pe Barack Obama pentru victorie, afirmând că alianţa strategică dintre Israel şi Statele Unite este "mai puternică decât oricând". "Voi continua să colaborez cu preşedintele Obama pentru a asigura interesele vitale ale securităţii Statelor Unite şi Israelului", a promis într-un comunicat Netanyahu, ale cărui relaţii cu preşedintele american reales sunt cunoscute ca fiind tensionate.