"Siria a oprit achiziţiile de electricitate de la Turcia de o săptămână", a declarat Yildiz, adăugând că ţara sa a fost aproape să reia livrările dacă Siria le solicita, informează AFP.
Ankara, care furnizează aproximativ 20% din cantitatea de energie consumată de vecinul său, a ameninţat Damascul în ianuarie de întreruperea livrărilor de electricitate ca urmare a distrugerii unui avion de luptă turc de către defensiva antiaeriană siriană.
Anunţul deciziei siriene intervine în timp ce tensiunile între cele două ţări au crescut considerabil după bombardamentul satului frontalier turc Akcakale de acum o săptămână şi care s-a soldat cu uciderea a cinci civili turci.
Armata turcă a trecut la represalii asupra poziţiilor armatei fidele a preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi de atunci a ripostat sistematic la toate tirurile siriene care au lovit teritoriul turc.
Miercuri seara, aviaţia militară turcă a obligat un avion de linie sirian, care efectua un zbor Moscova-Damasc, să aterizeze de urgenţă la Ankara pentru motivul că avea o încărcătură considerată suspectă.
Un obuz lansat din Siria a căzut, duminică, în satul Akçakale, din sud-estul Turciei, unde cinci civili au fost ucişi miercuri de tirurile siriene care au determinat o ripostă a armatei turce.
Citeşte şi Conflictul din Siria s-a soldat cu peste 32.000 de morţi, în aproape 19 luni