Antena 3 CNN Externe Stare de urgenţă în SUA. Mii de zboruri anulate, trafic rutier paralizat şi şcoli închise, în urma unei furtuni de zăpadă

Stare de urgenţă în SUA. Mii de zboruri anulate, trafic rutier paralizat şi şcoli închise, în urma unei furtuni de zăpadă

<1 minut de citit Publicat la 07:43 22 Feb 2013 Modificat la 07:43 22 Feb 2013
Stare de urgenţă în SUA. Mii de zboruri anulate, trafic rutier paralizat şi şcoli închise, în urma unei furtuni de zăpadă
Foto: Agerpres
Zeci de mii de oameni au rămas fără curent electric în urma unei furtuni de zăpadă ce a lovit centrul Statelor Unite. Sute de zboruri au fost anulate, mii de oameni au fost blocaţi la sol, iar traficul rutier este impracticabil. Cel mai afectat stat este Missouri, unde a fost decretată stare de urgenţă.

Oficialii statului american Missouri au decretat stare de urgenţă şi le-au recomandat localnicilor să se adăpostească. O echipă CNN a fost blocată pe o autostradă, în timp ce se deplasa spre oraşul Kansas, pentru o filmare.

Reprezentanţii aeroportului internaţional din oraşul Kansas au anulat toate zborurile. Mii de oameni au rămas blocaţi la sol.

Mii de oameni au rămas fără curent în statul Oklahoma, ce a fost lovit de ninsoare, lapoviţă şi grindină. În Arkansas, alte câteva mii de oameni se află şi acum în beznă.

Majoritatea şcolilor şi administraţiilor publice din Kansas şi Missouri au fost închise. Accidentele rutiere, provocate de depunerea poleiului, s-au soldat cu moartea a două persoane. 60 de milioane de americani din 20 de state sunt vizaţi de avertizările de ninsoare, emise de meteorologi.


×
x close