Milioane de persoane sunt blocate în locuinţe, pe coasta de est a Statelor Unite, în a doua zi de viscol care paralizează zone din statele New York, Connecticut, New Jersey, New England şi Massachusetts, relatează
AFP. Autorităţile au decretat stare de urgenţă în şapte state din nord-estul Statelor Unite, iar peste 7.100 de zboruri au fost anulate luni şi marţi din cauza ninsorilor abundente şi a rafalelor de vânt care au ajuns la 110 km/h.
Pentru prima dată în istorie, metroul din New York a fost oprit, iar primarul Bill de Blasio a închis toate şcolile şi le-a ordonat şoferilor să evite deplasările.
Interdicţii de circulaţie au fost emise şi în statele Connecticut, New Jersey şi Massachusetts.
La Boston, serviciile de transport public au fost suspendate.
Zona cea mai afectată este Long Island (New York), unde stratul de zăpadă măsoară 40 de cm.