Ajutorul european de până la 100 de miliarde de euro solicitat sâmbătă de Spania pentru recapitalizarea băncilor va urca datoria publică a ţării cu zece puncte procentuale, de la nivelul de 68,5% din PIB, iar dobânda împrumutului va afecta deficitul bugetar care a atins anul trecut 8,9% din PIB.
Ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, a anunţat sâmbătă la Madrid că Spania intenţionează că ceară finanţare europeană pentru sistemul bancar. Spania a devenit al patrulea membru al zonei euro care a cerut un ajutor financiar extern de la declanşarea crizei datoriilor suverane în urmă cu doi ani, transmite Bloomberg.
Împrumutul european va fi furnizat prin intermediul Fondului spaniol pentru Restructurarea Băncilor, astfel că responsabilitatea rambursării va reveni guvernului de la Madrid.
Fondurile destinate sectorului bancar nu sunt condiţionate de noi măsuri de austeritate, aplicate deja autorităţile de la Madrid, potrivit Eurogroup.
Premierul Mariano Rajoy a fost nevoit, la numai şapte luni după câştigarea alegerilor, să renunţe la încercarea de a recapitaliza băncile fără sprijin extern.
"Împrumutul va acoperi necesarul de capital al băncilor, cu o marjă de siguranţă", a declarat într-un comunicat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Spania a făcut cel puţin patru încercări de reformare a băncilor, de la prăbuşirea pieţei imobiliare în 2008, care au inclus înăsprirea prevederilor referitoare la provizioane şi încurajarea fuziunilor.
Potrivit FMI, abordarea graduală a reformelor a permis ca băncile vulnerabile să submineze stabilitatea financiară.
FMI va supraveghea restructurarea băncilor din Spania, dar nu va contribui cu fonduri.
Liderii din zona euro nu au precizat dacă fondurile vor proveni de la Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF), de 440 miliarde de euro, sau de la Mecanismul European de Stabilitate, de 500 miliarde de euro, care va intra în vigoare luna viitoare. Un oficial european a spus că finanţarea ar putea proveni de la ambele instrumente.
Finlanda a anunţat sâmbătă că va solicita garanţii pentru contribuţia sa la finanţarea băncilor spaniole, dacă fondurile vor preveni de la EFSF.
Credibilitatea guvernului spaniol a fost afectată luna trecută de Bankia, a treia mare bancă din Spania, care a cerut un ajutor financiar de stat de până la 23,5 miliarde de euro.
Temerile investitorilor legate de împrumuturile şi activele neperformante ale băncilor au urcat costurile împrumuturilor Spaniei la un nivel record, de peste 6%, luna trecută.
Ajutorul european va proteja Spania, a patra mare economie din zona euro, în cazul în care alegerile din Grecia, programate pe 17 iunie, vor provoca o nouă rundă de turbulenţe pe pieţele financiare.
Liderii europeni nu au reuşit să ţină sub control criza datoriilor declanşată în Grecia la sfârşitul lui 2009. Grecia, Irlanda şi Portugalia beneficiază deja de fonduri de salvare cumulate în valoare de 386 miliarde de euro, din partea UE şi FMI.