Autorităţile din Slovenia au emis avertismente de polei pentru aproape toate drumurile din ţară. Rafalele puternice de vânt au determinat şi anularea mai multor zboruri.
În ultimele zile, Marea Britanie a fost afectată de cea mai abundentă ninsoare din ultimii 20 de ani. Temperaturile au scăzut până la minus 18 grade celsius în multe regiuni din ţară. Cei mai afectaţi au fost şoferii.
Poliţia a emis avertisemnte de ninsoare pentru mai multe regiuni din nord-est şi i-a sfătuit pe oameni să nu plece de acasă.
Ninsoarea a afectat şi traficul aerian. Aeroportul din Edinburgh a fost închis pentru câteva ore şi s-au înregistrat întârzieri la Aberdeen, Newcastle, Luton şi Jersey. Meteorologii spun că ninsoarea va continua şi în zilele următoare.