Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, s-au pronunţat joi, la Berlin, în favoarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite privind Siria, subliniind aspectul "umanitar".
"Vom insista pentru ca în Consiliul de Securitate să fie luate deciziile necesare, iar dialogul internaţional să avanseze mai ales în ce priveşte situaţia umanitară", a precizat şefa cabinetului de la Berlin, potrivit
AFP.
"Acţionăm împreună cu europenii, cu toţi cei care consideră că Bashar al-Assad nu poate rămâne la conducerea ţării sale, deoarece pune în pericol viaţa poporului său. La sfârşitul lunii august, vom avea o reuniune a Consiliului de Securitate la iniţiativa Franţei pentru a merge cât de departe este posibil în ce priveşte ajutorul umanitar, fapt ce nu ne va împiedica să ajutăm mai direct opoziţia", a adăugat liderul francez.
Pe 30 august, Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune la New York, întâlnire conscrată ajutorului umanitar în Siria.
Franţa, care deţine în luna august preşedinţia prin rotaţie a Consiliului, solicită stabilirea unui "acces umanitar direct" în ţară. Până în prezent, Moscova şi Beijingul şi-au exprimat dreptul de veto faţă de orice tentativă a adopta măsuri obligatorii pentru Bashar al-Assad.
Deocamdată, nu se ştie dacă Rusia, China şi Statela Unite vor participa la reuniune.