Un proiect de rezoluţie privind atacuri militare împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care deschide calea pentru o dezbatere plenară în Senat, a fost
aprobat de o comisie a Senatului american, relatează AFP. Senatorii comisiei au votat cu 10 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă" în privinţa unei intervenţii "limitate" în Siria.
Intervenţia ar putea avea o durată de maxim 60 de zile cu posibilitatea prelungirii la 90 de zile, fără trimiterea trupelor la sol.
Un grup de democraţi şi republicani s-a opus măsurii.