Scott Gibson, reprezentant al McDonald's Canada, a explicat pas cu pas procesele prin care trec cartofii până ajung la forma finală în care sunt serviţi clienţilor.
Prima etapă din procesul de preparare începe la fermele Levesque, de la care McDonald's îşi procură cartofii.
Cartofii sunt culeşi şi aleşi, apoi sunt transportaţi la un depozit unde sunt spălaţi şi dezinfectaţi.
Ulterior, cartofii sunt curăţaţi şi trecuţi printr-o matriţă specială. Matriţa nu este schimbată niciodată din punct de vedere al formei.
În videoclipul ce durează cinci minute se arată întregul proces prin care trec cartofii.
"Am primit foarte multe întrebări despre modalitatea de preparare a cartofilor noştri prăjiţi. De aceea am decis să arătăm lumii întregi fiecare etapă prin care trec până a ajunge la consumatori", a declarat Scott Gibson, citat de Daily Mail.