Frontul Naţional din Franţa, Syriza din Grecia şi Jobbik din Ungaria sunt cele mai cunoscute formaţiuni de acest fel. Altele, cum ar fi UKIP din Marea Britanie, se limitează la o "neutralitate" binevoitoare faţă de Putin.
Obiectivul de "a pune sub semnul întrebării UE" este cel care le reuneşte şi le aliniază alături de o Rusie care speră la "o Europă slăbită şi divizată", afirmă politologul ungar Peter Kreko.
Pe termen mai lung, Kremlinul mizează pe accederea la putere a acestor partide, care variază de la extrema-dreaptă la stânga radicală, pentru a schimba Europa şi a o desprinde de NATO şi SUA.
"Moscova vrea să aibă relaţii cu toate forţele loiale Rusiei. Este vorba de a stabili legături pe termen lung", confirmă analistul rus Konstantin Kalacev, din cadrul Grupului de Experţi Politici.
Aceste partide servesc de asemenea comunicării interne a Kremlinului. Astfel, eurodeputați ai Frontului Național din Franța sau ai FPO din Austria s-au aflat, de exemplu, ca "observatori" în 2014 la referendumul de anexare a Crimeii la Rusia, atestând ulterior buna desfășurare a scrutinului în interviuri la televiziuni rusești.
Expertul în extremă-dreapta Jean-Yves Camus identifică 'mirosuri neplăcute' de Război Rece în acest "mod vechi de a face propagandă și de a găsi relee, care vine din perioada comunistă".
Însă, dincolo de acest lucru, insistă Camus, "există o comunitate de valori", manifestată, de exemplu, prin denunţarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, un subiect care alimentează tema decadenţei Europei, 'extrem de la modă la Moscova'.
Strategia de seducţie vizează de asemenea şi o parte a stângii europene. "În Germania, stânga este cea mai critică în privinţa politicii lui Merkel" faţă de Rusia, afirmă Kalacev.
Iar astfel de partide au şi câştiguri de pe urma apropierii de Moscova. Frontul Naţional a primit un împrumut de nouă milioane de euro de la o bancă rusă, Czech Russian Bank, însă respinge orice legătură între acest credit și pozițiile sale.
Site-ul francez de ştiri Mediapart a sugerat o legătură între finanţarea din partea Rusiei a Frontului Naţional şi sprijinul acestui partid pentru politica lui Vladimir Putin, pe baza unui SMS între oficiali ruşi dezvăluit de hackeri. Șefa FN, Marine Le Pen, a calificat aceste acuzații ca fiind 'delirante'.
Chiar dacă suspiciunile sunt numeroase, nu există probe privind vreun alt caz de finanţare directă decât împrumutul pentru FN, chiar dacă afacerea WikiLeaks, de exemplu, a dezvăluit că ambasada americană la Sofia s-a declarat îngrijorată de posibile finanţări ruseşti pentru partidul ultranaționalist bulgar Ataka.
Frontul Naţional, în special, repetă cu regularitate că estul Ucrainei şi Crimeea sunt leagăne istorice ale Rusiei.
Noul premier grec Alexis Tsipras, pe atunci în opoziţie, s-a deplasat de asemenea la Moscova în mai 2014, la două luni după anexarea Crimeii.