Ministrul Mediului, Rovana Plumb, s-a întâlnit cu Prinţul Charles, la reşedinţa oficială din Londra a moştenitorului Coroanei Britanice, pentru a negocia implementarea unor staţii de epurare ecologică a apei în zece sate din Transilvania.
Staţiile vor fi asemănătoare celei din Viscri, inaugurată acum trei ani de alteţa sa regală.
Sistemul tratează apele uzate produse de peste 100 de gospodării din sat. Bacteriile vii degradează apa uzată menajeră şi o purifică, fără recirculare. Preţul unei astfel de staţii de epurare este de şase ori mai mic decât cel al unei staţii convenţionale.