Antena 3 CNN Externe Francezii ne insultă din nou: Românii sunt nişte cerşetori nespălaţi

Francezii ne insultă din nou: Românii sunt nişte cerşetori nespălaţi

1 minut de citit Publicat la 07:25 06 Oct 2011 Modificat la 07:25 06 Oct 2011
Francezii ne insultă din nou: Românii sunt nişte cerşetori nespălaţi
Foto: toutelatele.com
Românii sunt nişte cerşetori nespălaţi care abia acum învaţă să citească. Aşa sună ultimul atac al presei franceze împotriva românilor. Şi sunt doar o parte dintre afirmaţiile defăimătoare. În sfârşit, au reacţionat şi autorităţile noastre. Au cerut măsuri împotriva realizatorului emisiunii.

Presa franceză continuă seria remarcilor jignitoare la adresa românilor. În timpul unei discuţii ce viza răspândirea limbii franceze în şcolile europene, Laurent Ruquier, moderatorul unei emisiuni radiofonice, şi invitaţii săi profită de ocazie pentru a face noi remarci jignitoare la adresa românilor.

A fost apoi rândul celor prezenţi în studio pentru a lansa o suită de remarci xenofobe, care sugerează că românii ar învăţa franceză pentru a cerşi. Concluzia discuţiei este una dură, dar uşor de anticipat.

Reacţia Ministerul Afacerilor Externe nu s-a lăsat aşteptată. Într-un comunicat de presă postat pe siteul instituţiei, autorităţile de la Bucureşti au condamnat ferm atitudinea celor prezenţi în platou faţă de români.

Comentariile care au aparţinut atât moderatorului emisiunii, Laurent Ruquier, cât şi invitaţilor săi, dau dovadă de o xenofobie evidentă, prin clişeele de factură negativă la adresa cetăţenilor români, care au fost promovate, în mod repetat, pe parcursul întregii emisiuni. {..} Referitor la emisiunea „On va s' gêner!", ambasada României la Paris s-a autosesizat imediat şi a acţionat pe lângă instituţiile abilitate - preşedintele Consiliului Superior al Audiovizualului şi conducerea radioului Europe 1 - pentru a condamna cu fermitate orice formă de discriminare şi a solicitat luarea unor măsuri imediate, se arată în comunicatul MAE.

Nu este pentru prima dată când jurnalistul Laurent Ruquie încurajează aprecierile publice defăimătoare la adresa românilor. În aprilie 2010, pe când modera emisiunea "On n'est pas couché" difuzată de postul  TV France 2, unul dintre invitaţii săi i-a imitat pe cerşetorii români din Hexagon.
 


×
x close