Potrivit psihologilor Geoff Trickey şi So Yi Yeung, citaţi de Huffington Post, bărbaţii sunt "programaţi" genetic să fie mai impulsivi şi să-şi asume riscurile cu mai multă uşurinţă.
"Am fost stupefiaţi. Există o mare diferenţă între comportamentul barbaţilor şi cel al femeilor când vine vorba de asumarea riscului. Nu ne-am aşteptat la o astfel de diferenţă între sexe. În ceea ce priveşte evoluţia, se ştie că specia umană a supravieţuit datorită unui echilibru al sexelor. Dacă vorbim de bănci de investiţii, un domeniu dominat de bărbaţi, aici ar trebui adus un plus de echilibru între diferitele moduri de abordare a riscului pentru a supravieţui", a declarat Geoff Trickey la conferinţa anuală a Societăţii Britanice de Psihologie.
Experţii susţin că, în cazul în care femeile ar deţine mai multe funcţii de conducere, criza economică mondială ar fi gestionată mult mai bine.
Cei doi experţi nu sunt primii care sugerează că femeile au mai multe calităţi de lider decât bărbaţii. Christine Lagarde, actuala şefă a Fondului Monetar Internaţional, a spus că în cazul în care Lehman Brothers (Fraţii Lehman) s-ar fi numit Lehman Sisters (Surorile Lehman), instituţia ar fi supravieţuit.