Şapte cetăţeni români acuzaţi de proxenetism au fost arestaţi la Paris. Bărbaţii au forţat mai multe românce să se prostitueze în capitala Franţei, anunţă autorităţile franceze, citate de
AFP. Liderul reţelei infracţionale era un român în vârstă de 58 de ani, ajutat de fiul său şi de doi nepoţi.
Conform anchetatorilor, clanul recruta femei din sudul României care erau ameninţate şi forţate să se prostitueze în Franţa.
Autorităţile franceze au identificat aproximativ 20 de femei exploatate de proxeneţi, banii primiţi de acestea în schimbul serviciilor sexuale fiind luaţi de reţeaua infracţională.